Acest articol
este, înainte de toate, menit să descrețească frunți. Pe lângă asta, e
culegere, caricaturizată (sau mai puțin), a unor întâmplări culese de mine din
rândurile cunoscuților, rudelor, colegilor, necunoscuților, oamenilor cu care
am lucrat. Este un pamflet și poate fi utilizat, la nevoie, și ca semnal de
alarmă.
Deci,
Câteva reguli de întâmpinare a unui nou coleg:
- Domnilor și Doamnelor, fundamentul este important! În primul rând, să nu care cumva să i te adresezi cu formula „coleg” sau să vorbești despre el astfel. Utilizează obligatoriu termenul „angajat”, în fraze precum „Unde doamne iartă-mă e angajatul nou?” sau chiar niciun termen, lăsând loc punctelor de suspensie „Unde o fi…(zi să-i zic)?. Sunt totuși angajați cu vechime în colectiv și doar nu vreți să puneți o persoană nouă pe aceeași treaptă ierarhică – vorba aia, trebuie să treacă probe de foc, să fie pus sub presiune, astfel încât să observați dacă poate trece cu brio presiunii psihologice repetate și de lungă durată. Ce nu te omoară, te călește!
- Să presupunem că l-ați angajat și începe munca după un anumit număr de zile, să zicem o lună. În perioada asta, nu trebuie sunat, căutat sau băgat în seamă. Păi ce, noi suntem mai slabi? Cum să-l sunăm să vedem dacă e pregătit sau dacă mai are nevoie de informații? Vorba aia, sunt studii care arată că volumul mare de informații duce la nebunie, iar atenția prea multă poate activa o latură narcisică latentă și…angajatul va fi pierdut pe vecie. Tot la acest punct, în perioada până vine propriu-zis la birou, să vă loviți cu rigla metalică (de 30 cm) peste mâini astfel încât să nu fiți mânați de forțe malefice să-i trimiteți materialele companiei/departamentului vostru cu care ar putea să se familiarizeze, astfel încât să se simtă liniștit, cel puțin administrativ, când vine la birou. Totul trebuie să fie nou pentru el! Șocul este cel care ne pregătește pentru vremuri grele! Păi ce credeți că maratoniștilor le e ușor? Sau alpiniștilor? NU, domnilor!
- Astăzi vine angajatul în prima zi (repet, angajatul, nu colegul). Trebuie să vă asigurați că persoana de la intrare nu știe că vine și nici măcar cum îl cheamă. El trebuie băgat cât de repede în mișcare Browniană astfel încât să capete sentimentul de „singur pe lume”. Acest sentiment, dragii mei, îl va face să performeze pe termen lung, să reziste la lins hârtii ore în șir și să crească cifra de afaceri cu 50% pe an.
- Dacă vine la birou, să vă asigurați că nu are unde să stea (sau dacă are birou, acesta să fie plin de praf, hârtii și ambalaje și să nu aibă scaun) și că cei din încăperea care i-a fost asignată nu se așteaptă la o prezență nouă. Creierul nostru este mereu în căutare de confort și doar nu vreți să adânciți această buclă!
- Pentru că nu vrem să devină un răzgâiat care să încerce în permanență să-și rezolve complexul Oedipian, resursa umană din interiorul companiei trebuie să fie educată să-l ignore, să bage capul în pământ când acesta trece pe lângă ei, să nu-l invite la masă sau la fumat.
- Am citit niște baliverne conform cărora o echipa dintr-o firmă trebuie să funcționeze ca una din sport. Povești! Trebuie să se descurce singur, chiar dacă postul său are legătură și cu alte persoane sau departamente. Așa că dacă pune întrebări, folosiți un ton sarcastic-agresiv, prin care să nu-i răspundeți, în fapt, la nimic.
- Coerciția e mama învățăturii! E ca la carrot&stick, doar că trebuie doar…stick. Dacă nu-și face treaba fix identic cu așteptările neverbalizate ale superiorului, acesta trebuie tras de urechi folosind tehnici de coerciție organizațională – tăieri salariale, amenințări cu datu’-afară, sarcasm, mustrări în public, țipete, ignoranță, agresivitate verbală. Angajatul, în timp scurt și foarte scurt, trebuie să-și dezvolte neuronii oglindă și capacitatea telepatică astfel încât să poată citi gânduri și acționa în tandem cu undele alfa, beta, gama, delta și theta ale superiorilor.
- Omul are nevoie de structură la locul de muncă ca să funcționeze – adică să știe ce se așteaptă de la el să facă, ce muncă va face concret, relațiile cu colegii și cu alte departamente etc., așa zic unii cercetători. Astea sunt pentru puturoși, Domnilor! Totul trebuie să fie haos – păi cum altfel vreți să învețe să se descurce, să fie pe picioarele lui? Cu sprijin? Structură? Imposibil. O să devină un trântor!
- Vorbiți cu departamentul de IT astfel încât să-l țineți o săptămână-două fără cont și acces pe PC-ul de muncă (mă rog, asta dacă nu i-ați dat o mașină de scris cu tuș, așa cum ar fi normal pentru un învățăcel), timp în care mustrați-l că „nu face nimic” și că „jumulește păstruga ț-șpe ore pe zi”. Nu uitați momentele în care iese la fumat, la masă sau să se spele pe față în care puteți interveni cu strigătul „După toate astea, te mai și plimbi!”. Cum va aprecia el oare când îi veți oferi apă de la robinet din partea casei dacă nu e obișnuit cu greul? A ?Cum?
- Aici
e cel mai important. Trebuie să faceți un efort și să vă adresați ca unei
meta-ființe care se află în firmă doar pentru a rezolva niște procese.
Imaginați-vă de exemplu este o cheie franceză sau un șarpe de desfundat
chiuveta. Aici trebuie să exersăm fiecare din noi pentru că, uneori, avem
tendința de a ne adresa semenilor într-un mod uman. Greșit! Discuțiile trebuie
să fie doar despre muncă! De exemplu, dacă îi adresați întrebarea „Ce faci?”,
iar răspunsul lui este „Bine!” sau, să zicem, „Am fost la pescuit!”, veți
identifica imediat abaterea de la context și veți pune în aplicare mijloace de
coerciție organizațională. De ce? Pentru că răspunsul este personal și nu are
legătură cu munca. Ce…vreți să devină sociabil? Munca nu e socializare,
Domnule!