Decizii in situații de criză – oare la ce Dumnezeu să fim atenți?
Managementul furiei: cum îmi stăpânesc stările de furie și ce fac când am în fața mea o persoană furioasă
23 august 2019
Ieșirea din situațiile de criză sau măcar din cele cu ceva risc au fost și sunt plăcerea mea supremă.
Cui îi place arta și creația în general știe că, în momentele astea, chiar funcționează îndemnul – „Ai zis că vrei să fii creativ într-un pogon, acum ai tot terenul!”. Dacă am învățat că în zona creativității trebuie îndepliniți anumiți factori pentru ca aceasta să se desfășoare, crizele sau situațiile de risc chiar sunt cei mai buni tovarăși ai acesteia, împreună cu o bună gestionare a emoțiilor, firește.
Un domn distins, cu studiile făcute, numit Daniel (Daniel Kahneman, psiholog și câștigător al premiului Nobel în economie, fiind psiholog, atenție!) zice că deciziile oamenilor sunt departe de maniera strict rațională adoptată de economiști. Are și o metaforă excelentă a „luminii reflectorului” care explică faptul că ne grăbim să tragem concluzii pentru că dăm o importanță deosebit de mare informațiilor din fața noastră, fără să o luăm în considerare pe cea care se află dincolo de aceasta. De bun simț nu?
Nu prea arunc cu citate în articolele mele, preferând să încrucișez propriile studii de caz și să scot învățăminte, dar pentru că încă nu am puterea lui Daniel, aș vrea să mă folosesc de el pentru că zice bine!
Ce nu a mers în situații de criză/cu risc sau chiar au fost eșec total:
– Nu a mers niciodată prima părere. Mai ales că era atât de limitată încât și noi ne miram de ce ne-am îndrăgostit de ea. Dragostea e oarbă!
– Nu a mers aroganța. Adică „eu le știu pe toate, cine e X ca să aibă un cuvânt de spus”? Adică nu a funcționat decizia într-unul și nici în doi.
– Nu a funcționat deloc ambiguitatea. Adică discuții filosofice, fără aspecte concrete. Nu a funcționat nici în cazul coordonării oamenilor de la distanță. Pentru simplul fapt că nu erau setate așteptările pentru rezultate foarte clar, iar procesul nu a fost dezbătut intens, s-a întâmplat de multe ori 1=2, adică ce e pentru mine satisfăcător, pentru tine e excelent (la puterea a doua).
– Nu a mers frica scăpată de sub control. Pe doua paliere, de șef și de situație. Când mi-e frică de situație (pe lângă aspectele de psihoneurofiziologie), n-am prea mare treabă cu ce trebuie făcut de fapt, funcționează o altă instanță care se ocupă de supraviețuirea mea. Când mi-e frică de confruntarea șefului, de multe ori nu-i mai zic nimic relevant. Dacă nu-i zic, îl privez de cunoaștere. Dacă îl privez de cunoaștere și el e îndrăgostit de părerea lui – ce crezi că se întâmplă? E unul din motivele pentru care top-down nu prea mai e bun.
– Nu a mers anularea comunicării verbale. Adică „i-am zis odată, știe el”. Păi câteodată nu știe, depinde cum i-am zis și ce a zis el că i-am zis. Ca balada Miorița prin viu grai, toate au mai multe variante.
Ce rămâne de făcut:
– Ne strângem toți la masă (Skype, Zoom, Teams, sala de conferințe, birou, board room) și venim cu idei pe care le notăm (desemnăm pe cineva cu scris frumos). Când mintea noastră vrea să reacționeze, tragem aer în piept și ascultăm până la capăt. Fiecare are scheme de gândire diferite și percepții diferite. Pornim de la ideea „tot e valoros”.
Nota: Mai jos, la resurse, găsiți o poveste despre cum un instalator a salvat o companie în dificultate cu informația pe care a dat-o
– Descriem sarcinile, așteptările, rezultatele dorite, obiectivele și modul de măsurare al acestora clar, în urma discuțiilor bi și multilaterale. Mai ales cu cei care lucrează la distanță. Toți trebuie să înțeleagă.
– Discutăm temerile/fricile fiecăruia pentru a crea un cadru de încredere și solidaritate.
– Pentru că e o perioadă instabilă, comunicăm des, la intervale stabilite.
Cum e mai simplu:
– Aducem pe cineva care se pricepe să faciliteze întâlniri în situații de criză, centrate pe strategie și rezultate. De cele mai multe ori suntem băgați atât de mult în context încât e dificil să acceptăm alte păreri din interior sau să privim de sus.
– Ne ocupăm cu interes de echilibrul emoțional al persoanelor cheie implicate în proces. Cu nervii la pământ, strategiile sunt tot pe acolo.
Nu știu dacă am întâlnit/auzit de cazuri de ieșire din situații complicate fără comunicare și suport specializat. Ruminațiile mentale, ținute în cutia craniană sau împărtășite cu cei din aceeași barcă, nu duc de unele singure prea departe.
Resurse:
– http://enablersnetwork.com/2010/%E2%80%9Chow-the-janitor-saved-our-company%E2%80%9D/
