Vreau să-mi organizez mai bine timpul.
Este un subiect tricky și pentru Coach, pentru că, ca tot omul, și el are probleme cu timpul. Autocunoașterea este, deci, esențială, pentru că oferirea de sfaturi, soluții și strategii dintr-o poziție de „i know it all” este foarte la îndemână (automată de multe ori).
Problema „n-am timp”, în sesiuni, vine de cele mai multe ori alături de faimoasele argumente pentru orice, scuze sau diverse tipuri de apărări, care se pun de-a curmezișul chiar propriilor nevoi sau dorințe. „N-am timp deloc pentru că trebuie să ajung în locul X, ca să fac Y pentru că așa trebuie/ca să obțin Z”, dar cu toate acestea persoana deschide subiectul pentru că nu aceasta este calea de a obține rezultatele dorite.
Don’t dive in, it’s a trap! Această propoziție scurtă are atât de multe valențe încât este nevoie, în majoritatea cazurilor să ofer un cadru care să determine clientul să conștientizeze ce înseamnă timp (noi NU avem timp la propriu, timpul ne este dat, dar e o discuție prea filosofică aici – pe scurt, nu-l avem, îl măsurăm), care sunt prioritățile, de ce este important sau mai puțin important să facă anumite activități etc.
Pe baza acestui subiect cred că pot scrie sute de pagini (chiar dintr-o singură sesiune), dar pot să prezint perspectiva care mi-a atras atenția cel mai tare – înghesuirea programului (lipsa timpului) din cauza lipsei de claritate asupra ambițiilor/dorințelor pe care vrem să le îndeplinim cu adevărat. Sau, mai plastic spus, timpul ca fugă.
De ce fugă? Pentru că uneori există teamă/dubii referitoare la măsura în care ne putem realiza ambiția centrală – de ex. „mi-aș dori cu adevărat să fiu pictor”, drept urmare intrăm in diverse activități ale căror beneficii adunate par să-l substituie întocmai pe cel vizat.
Din poziția de coach, trebuie să ascult printre cuvinte și să fiu atent inclusiv la modul în care acestea sunt puse în frază. Legat de ultimul aspect, un exemplu cât se poate de cotidian este formularea „Vreau să-mi fac timp, să mă adun, să-mi fac un plan, ca să văd ce pot face în situația X”. Eu am folosit fraza asta de multe ori. Semnalează printre altele un lung șir de amânări, lipsă de motivație și de claritate, absența viziunii pe termen lung. Aceste posibile semnalări sunt verificate și în niciun caz luate de-a gata. Nu citim mintea celuilalt (eu cel puțin nu pot).
Întrebări precum: „Ce îți aduc aceste activități? Ce importanță au acestea pentru tine? Ce dorești să obții prin acestea?” sunt cu adevărat utile pentru a investiga motivația, beneficiile, valorile personale etc.
Schimbarea perspectivei este cu adevărat importantă în astfel de situații. (Nu doar) o dată am adresat întrebarea „Ești la petrecerea ta de retragere din activitate. Toți laudă munca ta de-o viață. Care este elementul central despre care vorbesc?”. Răspunsurile sunt, în mare majoritate, emoționante – că am lăsat în spate o lume mai bună prin munca mea, am fost un profesionist desăvârșit pe domeniul meu, am scris o carte etc.
În această situație, pasul critic este realizarea unor acțiuni concrete. „Ce poți face concret de acum pentru a începe să clădești ce este important pentru tine?” transferă conceptul către realitate, iar în coaching, despre asta e vorba – să vedem rezultate, nu doar exercițiul simplei imaginații.
Reducerea numărului de activități a permis aerisirea programului. „Vreau să am impact în viața celorlalți” nu s-a tradus în măsuri radicale, de exemplu schimbarea job-ului, ci a dus la implicarea/dezvoltarea de proiecte noi cu impact în cadrul organizației, începerea unui business paralel care nu ocupă foarte mult timp (organizare de evenimente) și tot așa.
De multe ori a existat, în sesiuni, teama pierderii confortului – „Eu vreau să îmi deschid afacerea, dar mi-e teamă că pierd salariul”. Una o neagă pe cealaltă. Prin punerea în aplicare a planului realizat în coaching, au fost posibile amândouă simultan. Blocajele au fost și pe partea de „think too big”, în sensul că așteptarea era ca business-ul să „bubuie” din prima, fapt care cerea prezență full time – un scenariu nu chiar realist.
Bineînțeles, când job-ul nu e potrivit și e doar un mijloc de a plăti facturi, o schimbare în acest plan a fost necesară.
Și ca să citez un prieten apropiat, „globalizarea și progresul, pe lângă mobilitatea excelentă a creat job-uri și canale de dezvoltare personală noi, așa că dacă în țara ta ceea ce vrei tu să faci nu este posibil, te poți duce direct acolo unde te poți desfășura”. Așadar, am întâlnit persoane care au dorit să-și urmeze visul, iar mediul propice nu era în țara noastră (și nu din motive politice, ci culturale, educaționale, de deschidere a pieței, de mentalitate și în primul rând de deschidere față de serviciile oferite).